„De câte ori simţi nevoia, aprinde un vis şi lasă-l să ardă în tine”… știi cine a zis asta? Acum mai bine de 400 de ani, în Stratford-upon-Avon, trăia un tânăr a cărui sensibilitate avea să nu moară niciodată, avea să inspire și alți scriitori, avea să umple de invidie inima altora, avea să fie ecoul glasului omului modern de azi. Este Shakespeare, scriitorul pe care-l iubesc cel mai mult, ale cărui împerecheri de slove vor fi mereu ancore în sufletul meu, uneori (sau prea des?), rătăcit.
El și-a trăit viața visând. A visat povești de dragoste, și-a închipuit oameni care trăiesc și astăzi, a simțit ce simțim și noi astăzi, a visat visurile altora, prea rar pe ale lui… A visat o lume în care oamenii se împlinesc numai prin iubire, însă nu a trăit visul ăsta niciodată… sau l-a trăit prin cuvinte? Oare a reușit să trăiască numai visând… prin ce a scris? Oare a cunoscut și altă lume, altă viață în afara visurilor sale?
Oare există vreun om care să trăiască numai în afara visurilor? Soțul meu îmi spune că el trăiește numai realitatea, dar eu cred că mă minte, pentru că și el, ca și mine, trăiește doar așa cum visează să trăiască. Toți visăm, toți (sau aproape toți sau toți ar trebui să) trăim numai cum visăm.
Dar să trăim numai cum visăm înseamnă să trăim un vis sau realitatea? Cât din realitatea în care trăiești astăzi este, de fapt, ce ai visat să fie? Gândește-te bine, gândește-te și la ce ai visat frumos, și la ce ai visat urât. Tot ce ai proiectat în mintea ta a luat o formă sau alta în… realitate, adică în materialul visurilor tale. Asta cred că este realitatea: materialul concret al visului. Este realizarea a ceea ce porți în suflet, în minte, în priviri, în gesturi, în cuvinte, în sărutări, în fapte… Este tot ce ești tu, pentru că și tu ai fost cândva (poate încă ești) visul cuiva, al părinților tăi. Ei te-au visat prima dată. Au visat cum o să arăți, cum o să te comporți, au visat lucrurile pe care le porți în suflet, locurile în care trăiești sau studiezi. Ei te-au visat pe tine, așa cum și pe ei i-au visat părinții lor, așa cum pe toți ne-a visat Dumnezeu. Conștientizăm sau nu, toți trăim într-un vis, fie că este ce am visat pentru noi sau ce au visat alții în locul nostru.
Am mai spus că noi, oamenii, nu ne permitem luxul nici măcar unui singur gând negativ… pentru că gândurile sunt tot visuri care se pot transforma foarte ușor în visuri concrete, în ceea ce oamenii numesc „realitate”. Realitatea ta nu este decât un drum în construcție. Dacă nu este deja, cu siguranță va fi așa cum ești tu, așa cum visezi, așa cum gândești, așa cum te comporți, așa cum vorbești, așa cum simți… Trebuie doar să ai răbdare că visul tău fragil va deveni concret cu timpul.
Cu timpul, totul se schimbă… ceea ce contează cel mai mult este ca schimbarea să fie ce am visat noi, să fie visul pe care-l purtăm în suflet fără încetare. Sau visul altcuiva pentru noi… pentru că, uneori, visul altcuiva pentru tine poate fi mai bun, ți se poate potrivi mai bine, te poate face mai fericit. Asta se întâmplă și când Dumnezeu are un vis mai frumos pentru tine. Ești dezamăgit, firește, că nu e visul tău, dar, treptat, îți dai seama că visul Lui a fost mai frumos și ești recunoscător pentru că trăiești un vis al unei ființe atât de bune și generoase.
Eu nu-mi doresc decât să trăiesc cel mai frumos vis cu putință, fie că l-am visat eu, fie alții. Și asta îmi doresc pentru toți oamenii din jurul meu, pe care îi ador: să trăiască cele mai frumoase visuri cu putință, fie că sunt visurile lor, fie că este visul meu pentru ei.
Lucia 