Tu simți vreodată că ești prea bun? Sau prea rău? Că dai prea mult? Sau prea puțin?
Tu ce simți: că iubești sau că ești iubit? Le simți pe amândouă?
Dar, spune-mi, te gândești vreodată că nu ești iubit atât de mult pe cât iubești? Că eu nu mă gândesc niciodată…
Am obosit să văd că oamenii nu iubesc decât în virtutea ideii că și ei vor fi, la rândul lor, iubiți. Asta nu înseamnă că iubești, ci că îți place să fii iubit și că, pentru a primi ce-ți place, arăți că și tu poți face asta. Eu cred că iubirea nu ar trebui să fie condiționată de nimic și că ar trebui să existe în afara temerii că nu vei fi iubit înapoi. Cum mi-a spus mie o prietenă, așa o să vă spun și eu vouă: „Dacă e reciproc, e ca și cum ai fi tras lozul câștigător”. Așa e, nu? Și eu cred la fel… Sunt atât de puțini oameni care gândesc așa, încât am impresia că nimeni nu mai iubește, de fapt, pe nimeni cu adevărat. Iubirea adevărată e foarte rară…și nu o întâlnești decât dacă ești foarte norocos. Iar atunci, de cele mai multe ori, oamenii greșesc prin aceea că se așteaptă să fie într-un anume fel și deloc altfel. Se așteaptă să fie iubiți la fel cum iubesc ei, să simtă ce cred ei că îl fac pe celălalt să simtă, să primească, dacă se poate, mai mult decât oferă, să li se arate la fel, să li se vorbească la fel…
Dar nu e aproape niciodată așa… Omul iubește așa cum poate, cum știe, cum a fost învățat sau cum a văzut la alții. Fiecare iubește într-un fel care nu se aseamănă mai niciodată cu al altuia. Asta mi se pare, de altfel, cel mai frumos lucru: când două feluri de a iubi se potrivesc atât de bine.
În lumina acestor gânduri, eu nu mă simt niciodată prea bună, prea rea sau prea puțin iubită, pentru că nu mă compar cu nimeni, nu aștept de la oameni ceea ce ofer și nu-mi doresc să-i schimb ca să mă văd pe mine mai des. Nu știu ce soi de om e cel mai bun și nu știu dacă există unul cel mai bun, dar sunt sigură de un adevăr, anume că omul trebuie să fie așa cum este el și să iubească necondiționat oamenii așa cum sunt ei.
Iubirea reciprocă este doar iubirea unor suflete care au învățat să se accepte și care și-au păstrat eul intact. Fiecare poartă cu sine o lume care devine transparentă în ochii celuilalt în momentul când este pregătit să o accepte și să o iubească așa cum este ea. Fiecare lume din interiorul fiecărui om se dezvăluie în mod diferit, iar pentru fiecare mod diferit există un altul care îl completează.
Așa că eu te iubesc pentru tot ce ești tu, pentru tot ce sunt eu lângă tine, pentru tot ce suntem noi împreună, nu dacă…, ci pentru că… iar uneori, pur și simplu.
Lucia 